Băiețel de șapte ani, sfâșiat de câini în Idaho. Mama a încercat să-l salveze, dar era prea târziu

Băiețel de șapte ani, sfâșiat de câini în Idaho. Mama a încercat să-l salveze, dar era prea târziu
Băiețel de șapte ani, sfâșiat de câini în Idaho. Mama a încercat să-l salveze, dar era prea târziu / Foto: GoFundMe
Publicat: 26/01/2023, 14:47

Un băiețel din statul american Idaho a fost ucis, sâmbătă, de patru câini. În atac a fost rănită și mama sa, care a încercat să îl salveze. Animalele au fost eutanasiate, în timp ce proprietarii lor vor fi trași la răspundere pentru încălcarea a 15 regulamente din legislația locală.

Doi câini rasa Rottweiler și alți doi din rase încrucișate l-au ucis pe Kellen Islas, sâmbătă, în jurul orei locale 6.00 PM, pe o proprietate din Sandy Road, Fort Hall, loc situat în partea de sud-est a statului Idaho, pe o rezervație indiană a triburilor Shoshone-Bannock.

Băiatul și mama lui – Emily Islas – care nu erau membri ai triburilor – au suferit răni și au fost duși la Portneuf Medical Center, spital situat la 20 kilometri distanță.

Detalii despre vârsta copilului mort și a mamei sale, grav rănite, nu au fost divulgate imediat. De asemenea, nu s-a știut dacă femeia era proprietara câinilor ucigași.

Câinii au fost eutanasiați de autoritățile tribale, a anunțat poliția.

Femeia este grav rănită

Potrivit unei pagini pentru donații GoFundMe, numele mamei este Emily și al băiețelului, Kellan.

Emily „a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l proteja pe Kellen de atac”, se arată în anunț. Potrivit organizatorilor donației, cele două victime locuiau pe proprietatea unde a avut loc atacul și Emily a fost dusă imediat în sala de operație, având leziuni nervoase susținute și o arteră ruptă la brațul drept, precum și leziuni la spatele capului, brațul stâng și spate.

Emily mai are o fiică, care nu era prezentă, la momentul atacului. „Știm că nu vom alina durerea, dar măcar o va ajuta să își întrețină fiica, atât timp cât durează recuperarea fizică”, precizează binevoitorii, care au strâns deja 10.900 de dolari.

Proprietarii câinilor, care nu sunt membri ai tribului, au fost citați pentru încălcarea a 15 regulamente locale, inclusiv cele referitoare la atacurile animalelor periculoase și numărul maxim de câini pe care îi poate deține o persoană, a anunțat poliția.

Potrivit polițiștilor, procurorul american va studia cazul, pentru a stabili dacă face sau nu demersuri la nivel federal. Nu există o lege federală referitoare la câinii periculoși, deci nu se știe, exact, dacă proprietarii vor fi trași la răspundere, dincolo de legislația locală, scrie nbcnews.com.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Ce a făcut Sorinel Copilul de Aur cu primii lui bani din cântări: „A cumpărat...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va...
Salata cu piept de pui și brânză feta. Preparatul care te ajută să scapi de...
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Medeea Marinescu, despre ultima apariție a lui Florin Piersic la spectacolul susținut împreună
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Un studiu arată de ce berea rece are un gust mai bun